În cursul zilei de ieri, peste 200 de forțe au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2.
Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
La activităţi au participat 251 de forţe de ordine, fiind verificate 89 de societăți comerciale, precum şi 69 de mijloace de transport persoane, dintre care 36 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate aproximativ 1.000 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 166 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 45.700 de lei. Dintre acestea, 140 de sancțiuni contravenționale în valoare de 32.200 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 26 de sancțiuni în valoare de 13.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2.